Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

marți, 30 noiembrie 2010

Noua paradigmă



















    În organizaţiile noii paradigme, indivizii acţionează în colaborare. Contribuţia fiecărei persoane este esenţială, dar nici o persoană nu este star. Starurile sunt îndepărtate, de îndată ce vechea paradigmă începe să dispară în uitare.
    În noua paradigmă, oamenii sunt preţuiţi în funcţie de cine sunt şi ce fac. Ierarhiile sunt înlocuite cu Egalităţi.

luni, 29 noiembrie 2010

Valoarea experienţei




















    Dacă ai fi ştiut durerea ce avea să urmeze atunci când ai mâncat mărul, nu l-ai mai fi mâncat.
    Trebuia să mănânci mărul, pentru a cunoaşte durerea.
    Asta nu înseamnă că mărul e rău. Nu înseamnă nici chiar că durerea e rea. Într-un anume sens, amândouă sunt necesare experienţei cunoaşterii.
    Cunoaşterea autentică vine din experienţă.
    De aceea e necesară încarnarea.
    Nu poţi cunoaşte într-un mod detaşat. Pentru a cunoaşte, trebuie să devii. Trebuie să experimentezi.
    Mulţi oameni încearcă să găsească înţelegere spirituală prin conceptualizare – dar asta nu e niciodată o acţiune eficienta. Gândul te poate duce până în prag, dar nu te  poate duce în sanctuarul interior. Dacă vrei să ştii ce se află în partea cealaltă a uşii, trebuie să o deschizi şi să treci pragul.

duminică, 28 noiembrie 2010

A elibera trecutul şi viitorul





















    Cea mai mare provocare spirituală a noastră este de a fi fericiţi în acest moment. Nu putem fi fericiţi, dacă suntem supăraţi cu privire la ceva ce s-a petrecut în trecut, sau îngrijoraţi cu privire la atingerea unui anume rezultat în viitor.
    Putem fi fericiţi, numai atunci când energia noastră este investită în a lucra cu ceea ce se întâmplă aici şi acum.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Observatorul



















    Cele mai multe dintre cărţile noastre de ştiinţă se ocupă de obiecte şi evenimente din lumea exterioară. Rareori îşi îndreaptă atenţia asupra celui care observă.
    Einstein, fiind un om cu simţul umorului, a descoperit că aceasta este singura variabilă neluată în consideraţie. Când el a început să privească la cel care privea, o nouă lume a fost revelată.
    Şi astfel,  Vestul a descoperit ceva ce Estul ştia de un timp: “ceea ce vezi, depinde de felul în care îl vezi”. Cu alte cuvinte, nu există nici o realitate separată de mintea celui care observă.
    Fără conştiinţă nu există experienţă.
    Dacă vrem să înţelegem mecanismele lumii, putem continua să studiem obiectele şi felul în care ele se comportă.
    Dacă vrem să înţelegem natura conştiinţei, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra celui care observă.
    Lumea “spaţiului interior” este la fel de vastă că aceea a “spaţiului exterior”. Într-adevăr, sunt şanse că secretele uneia să fie descoperite în cealaltă.

vineri, 26 noiembrie 2010

Mai puţin este mai bun decât mai mult



















    La început credem că “mai mult” este răspunsul la percepţia noastră de a nu avea destul. Să avem mai mulţi bani, să fim mai activi, să facem mai multă dragoste.
    Dar, cu timpul, învăţăm că “mai puţin” e mai eficient.
    Mai puţină stimulare, mai puţine relaţii, mai puţină activitate, toate duc la adâncirea experienţei noastre.
    Atunci când ne concentrăm adânc asupra a ceea ce se întâmplă, îl asimilăm în întregime. Atunci, ne simţim satisfăcuţi. Ştim că am avut destul. Nu avem nevoie de mai mult.

joi, 25 noiembrie 2010

Vremea vindecării şi iertării



















    Toţi suntem puţin nerăbdători când este vorba de procesul nostru de vindecare şi de ispăşire.
    Vrem să iertăm şi să ne anulăm pe loc vinovăţia. Ne descurajăm dacă continuăm să ne simţim mânioşi, vinovaţi, temători sau plini de resentimente, luni sau ani întregi după ce aceste sentimente au ieşit pentru prima dată la suprafaţă.
    Din nefericire sau din fericire – în funcţie de perspectiva din care privim – trebuie să lăsăm ca vindecarea noastră să ia atât timp cât este necesar!
    Putem dori să iertăm, dar nu ne putem forţa să facem acest lucru.
    Nu există scurtături pentru ispăşire.
    Cu toate acestea, putem învăţa să ne îmbrăţişăm cu compasiune frica sau disconfortul. Putem înceta să ne mai pedepsim pentru că ne simţim vinovaţi, sau pentru că nu iertăm în totalitate.
    Atunci când încetăm să ne mai străduim atât de mult “să fim fiinţe spiritualizate şi să facem totul aşa cum trebuie”, putem permite ca vindecarea noastră să se producă conform propriului ei orar.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Pace în inimile noastre




















    Dacă noi căutăm pacea în formă, suntem de obicei dezamăgiţi, pentru că majoritatea formelor sunt uşor de distrus.
    Numai atunci când căutam pacea în inimile noastre, putem găsi iertare pentru toate fragmentele disparate ale experienţei noastre.

marți, 23 noiembrie 2010

Încredere şi eşec



















    Atunci când eşuăm, credem că nu suntem suficient de buni pentru a ne împlini visele. Aşa că, cedăm. Ne conformăm. Ne găsim o slujbă sau o relaţie care ne oferă siguranţă.
    Adevărul este, însă, că nu am avut suficient de multă încredere. Nu am crezut suficient de mult în noi sau în ceilalţi. Am încercat să controlăm. Am insistat să ne impunem voinţa. Ne-am speriat şi am ieşit din fluxul creator al vieţii.
    Viaţa nu a fost împotriva noastră. Noi nu am fost dispuşi să avem încredere în viaţă. Nu ne-a plăcut direcţia în care se îndrepta răul şi am decis să înotăm în cealaltă direcţie. Apoi, am obosit şi am renunţat. Putem să dăm vina pe râu. Putem da vina pe noi înşine. Sau putem să ne dăm seama ce trebuie să facem – şi să o facem data viitoare. Putem să avem încredere în râu şi să învăţăm să înotăm în sensul curentului, nu împotriva lui.

luni, 22 noiembrie 2010

Fiori sufleteşti



















    Cea mai mare parte din tot ceea ce am construit în viaţă se va reduce la praf şi pulbere. Acest lucru este inevitabil.
    Ceea ce creează mintea trebuie să fie distrus, în cele din urmă, pentru a face loc noilor ei creaţii. Toate formele îmbătrânesc şi ies din uz. Toate clădirile, indiferent cât de bine şi cu cât efort sunt întreţinute, se deteriorează în cele din urmă. Structura de bază nu se mai poate susţine şi nu mai poate fi reparată.Convingerile sunt treptat subminate şi ele de dinăuntru. Cu timpul ele devin şubrede, neclare, supratensionate şi exacerbate. Unele devin găunoase, ceea ce este evident pentru alţii, dar un mister pentru noi. Cu toate acestea, atunci când casa se prăbuşeşte peste noi, suntem foarte surprinşi. Prietenii noştri dau din cap şi spun “noi am încercat să-ţi spunem, dar tu n-ai vrut să asculţi”.
    Asta nu ar trebui să te surprindă prea mult. Atunci când îţi cheltuieşti tot timpul şi toată energia încercând să susţii casa, e greu să crezi că eforturile tale sunt zadarnice.
    Într-adevăr, dacă ai crede aşa ceva, n-ai mai încerca să îndrepţi lucrurile şi le-ai lăsa, pur şi simplu, să se prăbuşească. S-ar putea chiar să pui mâna pe un baros, şi să ajuţi procesul de demolare! Puţini dintre noi sunt dispuşi să înşface barosul, chiar şi atunci când devine evident că mult iubitele noastre convingeri nu-şi mai au rostul. Devenim ataşaţi de noile noastre creaţii.
    Şi astfel, procesul distrugerii are loc în mod inconştient. Ca şi un cutremur, el ţâşneşte din adâncurile sufletului.
    Schimbarea pare că vine din exterior, dar ea are loc cu binecuvântarea sufletului nostru. Atunci când simţim foarte tare nevoia să ne transformăm psihologic, sufletul refuză, pur şi simplu, să mai păstreze vechile sisteme ale negării – şi atunci, întregul edificiu se prăbuşeşte.

duminică, 21 noiembrie 2010

A-ţi găsi chemarea



















    A-ţi găsi un serviciu şi a-ţi găsi darul nu constituie acelaşi proces. Oricine poate obţine o slujbă. Însă foarte puţini îşi găsesc darul. Sursa darului tău nu se găseşte în afară, ci înăuntru. Nu îl vei găsi, dacă eşti în căutarea aprobării celorlalţi. Trebuie să înveţi să-ţi acorzi ţie însuţi această validare.
    Nu-l vei găsi, dacă încerci să-ţi adaptezi darul la solicitările serviciului tău. În final, e posibil să fii obligat să alegi între unul şi celălalt. Darul tău este o chemare. Reprezintă o muncă pentru o viaţă. Ea (chemarea) începe adânc în tine şi se exteriorizează, pe măsură ce îţi recunoşti darul şi ai încredere în el.
    Acest lucru nu se întâmplă peste noapte.
    Cu cât crezi mai mult în darul tău şi îl dărui fără ataşamente, cu atât mai mult el se multiplică. Ai sentimentul de lipsă, numai  atunci când nu ai încredere în darul tău – sau când pui condiţii ca să-l dăruieşti sau să-l primeşti.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Nevoia de a avea dreptate




















    Nevoia noastră de a avea dreptate înseamnă să admitem că suntem egocentrici şi mulţumiţi de noi sau, din contra, ne consideram frustrati. Cineva care are nevoie să aibă dreptate, rareori o şi are – şi, atunci când are dreptate, asta îl costa mult pe el şi pe ceilalţi.
    Îngâmfarea şi mândria stau în calea trezirii noastre. Ele scurtcircuitează procesul nostru de creştere
    Atunci când suntem prea atraşi de ceea ce ştim, uităm că, de fapt, nu ştim prea multe. Începem să ne luăm mult prea în serios. Şi asta înseamnă că avem mai puţini prieteni şi mai puţină pace a minţii. Dacă vrem să trăim mai paşnic, trebuie să recunoaştem că nevoia noastră de a avea dreptate este un semn de imaturitate intelectuală şi de slăbiciune emoţională. Aceasta nu-i foloseşte nevoii  noastre de a evolua, sau de a ne împlini în relaţiile noaste cu ceilalţi.

vineri, 19 noiembrie 2010

În căutarea iubirii



















    Cel care caută iubire şi cel care dăruieşte iubire trăiesc în lumi diferite. Cel care caută iubire nu ştie cum să  iubească. El este atât de preocupat de cât de mult obţine, încât nu are timp să dăruie celorlalţi. Veşnic măsurând şi numărând, el se retrage în minte şi îşi închide inima.
    Cu toate acestea, până când nu va oferi iubire, el va fi nefericit. Până când nu va dărui, fără să aştepte să primească ceva în schimb, iubirea care se întoarce la el nu va fi niciodată îndeajuns.

joi, 18 noiembrie 2010

Dreptate şi nedreptate




















    Dreptatea, cinstea şi egalitatea sunt, adeseori, greu de sesizat. Noi nu venim în lumea aceasta cu aceeaşi cantitate de talent sau de resurse. Faptele noastre bune nu sunt neapărat răsplătite, nici greşelile noastre nu sunt întotdeauna corectate în această viaţă. Dacă există un fel de dreptate spirituală, ea nu este aşa cum ne aşteptam noi. Unii dintre cei mai amabili şi mai generoşi oameni se îmbolnăvesc de cancer şi mor, iar unii dintre cei mai violenţi şi mai abuzivi oameni scapă, aparent fără să păţească ceva.
    Dumnezeu nu are o forţă poliţienească, nici un detaşament de atac – aşa că, dacă tu cauţi un soi de dreptate echitabilă sau cauzală, e posibil să fii dezamăgit. Dar dacă priveşti lucrurile în perspectivă,  vezi că modul nostru de a gândi şi faptele care izvorăsc din el ne ajung, în final, din urmă. Un lup nu este fericit să poarte o veşnicie haine de oaie.
    Ceea ce se află în minte iese, în cele din urmă, afară. Nu poate fi ascuns la nesfârşit. În cele din urmă, puii se întorc acasă, la cuib. Nevăzutul devine vizibil. Păcatul nu mai poate fi deghizat în haine frumoase făcute din bani, putere, privilegiu sau autoritate.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Nevoia de a fi plăcut celorlalţi



















    Nu e necesar ca alţii să te placă. E bine când ei o fac – dar nu ar trebui să fie ceva devastator, atunci când nu o fac.
    Propria evaluare de sine trebuie făcută independent de gândurile şi sentimentele altor oameni. Atunci ea este autentică. Este substanţială.
    Este un rezervor de forţă emoţională – la care se poate apela, atunci când apare o necesitate emoţională.

marți, 16 noiembrie 2010

A-ţi aduce ţie însuţi iubire



















    Munca ta spirituală se face cu temerile tale, nu cu ale altcuiva. A fi conştient de temerile tale, creează un spaţiu  în care ceilalţi să devină prezenţi alături de tine. Asta nu dă greş niciodată.
    Ego-ul încearcă să iubească, dar nu o poate face. El nu ştie decât cum să pretindă. Iubirea nu vine din ego. Dar ea trebuie să vină la ego – din tine. Iubirea ta pentru partea din tine care se teme, creează siguranţă.
    Acest mod de grijă faţă de sine este activitatea cea mai importantă a vieţii spirituale. Atunci când îţi aduci ţie însuţi iubire, ego-ul nu mai constituie o problemă.
El este o problemă, numai atunci când nu aduci iubire.

luni, 15 noiembrie 2010

A învăţa lecţia



















    Adeseori, părăseşti o relaţie sau îţi încalci un angajament pe care l-ai făcut, pentru că nu vrei să te confrunţi cu temerile care te cuprind.
    Această strategie a ieşirii din scenă nu funcţionează niciodată, pentru că nu faci decât să te învârţi în cerc şi să creezi o altă relaţie, sau o altă situaţie, în care trebuie înfruntate aceleaşi temeri. Nu poţi renunţa la lecţie, înainte de a o învăţa. Poate că ai nevoie să experimentezi acea lecţie cu douăzeci de oameni diferiţi, în douăzeci de moduri diferite - dar, în cele din urmă, trebuie să-ţi înfrunţi temerile.

duminică, 14 noiembrie 2010

A te accepta pe tine însuţi


















    Nu te poţi “forţa” să te iubeşti pe tine însuţi, aşa cum nu te poţi forţa să-i iubeşti pe alţii.
    Iubirea începe cu acceptare. Practică acceptarea - atunci când devii conştient că eşti critic cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Fii doar conştient şi acceptă ceea ce se întâmplă... nu te autopedepsi... şi apoi îmbrăţişează-ţi experienţa cu afecţiune. Spune-ţi: “Văd că sunt critic – şi asta înseamnă că sunt speriat”. A te accepta pe tine însuţi în fiecare moment este o muncă spirituală. Este o practică permanentă. Din nefericire, nu există scurtături.  Iubirea lui Dumnezeu pentru tine merge pe urmele iubirii şi acceptării tale de sine.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

A lua înapoi ceea ce ai dat



















   Nu vei experimenta adevărata intimitate cu cineva, dacă îţi petreci viaţa  încercând să le faci plăcere altora. E posibil să cauţi aprobarea şi să o găseşti pentru o vreme – dar e numai o chestiune de timp, până când ea va deveni o închisoare. Cine se dăruie pe sine, va trebui să se ia înapoi  – mai curând sau mai târziu. Cine aşteaptă să fie salvat de altcineva, îl va învinovăţi pe acesta, atunci când salvarea nu apare. Cine spune “da” pentru că se teme să spună “nu”, va spune “nu” în cele din urmă – dar acesta nu va fi un “nu” blând şi plin de compasiune. Va fi un “nu” aspru şi neiertător al celui care încearcă să supravieţuiască, al celui care se teme că va fi sufocat. Va fi strigătul celui care se simte trădat, deşi, de fapt, s-a trădat singur.

vineri, 12 noiembrie 2010

A întoarce şi celălalt obraz



















    Atunci când vezi cu Sinele tău Adevărat, nu vezi decât Adevăratul Sine în ceilalţi. A vedea cu Sinele tău Adevărat înseamnă a vedea dincolo de măştile pe care ceilalţi le poartă peste esenţa lor. Înseamnă să-i vezi prin iubirea ta şi prin acceptarea sinelui tău.
    Atunci când te priveşti pe tine cu compasiune, îi vezi şi pe ceilalţi la fel, chiar şi atunci când ei încearcă să te atace. Înţelegi că ei încearcă să-şi proiecteze ura de sine asupra ta, deoarece pentru ei este prea înspăimântătoare ca să o poată privi. Aşa că, nu ataca la rândul tău. Aminteşte-le doar cine eşti – şi oferă-le iubirea de care au cu atâta disperare nevoie şi pe care nu ştiu cum să o ceară.

joi, 11 noiembrie 2010

Întregire



















    Să nu fii surprins atunci când oamenii vin la tine, aşteptându-se ca tu să-i redai lor înşile. E ceva obişnuit. Dar nu te lăsa amăgit. Tu nu poţi întregi pe altcineva, nici altcineva nu te poate întregi pe tine.
    Fiecare din voi trebuie să-şi găsească propria întregire.
    Fiecare din voi ştie că îi este deja îndeajuns lui însuşi.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Sentimentele sunt uşa către inimă




















    E uşor să citim cărţi şi să ne trăim spiritualitatea la nivel intelectual... uşor – adică, până când viaţa intervine şi ne face bucăţi. Atunci suntem obligaţi să pătrundem mai adânc în spiritualitatea noastră.
    Toţi vrem să ne simţim plini de pace, dar viaţa nu este întotdeauna liniştită. Uneori se întâmplă ceva care ne ridică probleme sau ne aruncă o provocare, iar noi trebuie să ne îmbrăţişăm întreaga experienţă.
    Asta înseamnă să ne facem timp ca să simţim cu curaj, tot ceea ce simţim. Negarea sentimentelor noastre nu va duce la pace.
    Cei cărora le este teamă să-şi înfrunte sentimentele, pot folosi meditaţia şi alte practici spirituale ca unelte ale negării. Ei pretind că sunt fericiţi, deşi nu sunt. Ei încearcă să se descotorosească de sentimentele stânjenitoare, în loc să le întâmpine ca pe nişte mesageri ai sufletului.
    Sentimentele noastre sunt acolo pentru un motiv anume. Ele sunt o cale câte inimă.
    Sentimentele puternice se ivesc, atunci când trebuie deschisă uşa către inima noastră.

marți, 9 noiembrie 2010

Olarul şi lutul




















    Tu eşti cel care decide ce va fi viaţa ta. Tu dai viaţă fiecărei relaţii şi fiecărei circumstanţe care îţi iese în drum. Dacă tu nu i-ai da viaţă, suflu, sens, scop, ea nu ar avea nimic.
    Nimic din toate acestea nu există separat de tine. Tu însă crezi că da.
    “Tu”, cel pe care-l cunoşti, este un efect, nu o cauză. Acest “tu” se identifică cu lucruri exterioare şi se autodefineşte în raport cu ele. Şi astfel, tu eşti ridicat în sus şi tras în jos, exaltat şi umilit, de toate nesfârşitele permutări ale gândului, emoţiei şi experienţei. “Tu”, cel pe care-l cunoşti, este afirmat de toate aceste autoidentificări şi vătămat de distrugerea lor perpetuă. De ce să menţii vie această dramă? De ce să cauţi stabilitate şi pace, prin ceea ce nu este nici stabil, nici plin de pace? Tu nu eşti numai cupa sau potirul, ci şi olarul care le modelează şi le dă formă. Nu eşti numai lutul, ci şi cel care suflă viaţă asupra lor.

luni, 8 noiembrie 2010

Ghizi şi Guru adevăraţi



















    Adevăratul ghid sau guru nu deţine adevărul într-o măsură mai mare decât tine. Poate că el are doar mai puţine păreri, mai puţine prejudecăţi, mai puţină îngustime de vederi, mai puţină nevoie de a discuta în contradictoriu, de a conceptualiza, judeca sau condamna.
    După ce şi-a rezolvat propriile blocaje care îi obturau adevărul, învăţătorul autentic te poate ajuta şi pe tine să ţi le recunoşti pe ale tale. El nu te poate duce la adevăr, dar îţi poate arăta ce te împiedica să-l vezi.

duminică, 7 noiembrie 2010

A vedea lampa, sau abajurul



















    Adevărul nu este exclusivist. El ne aparţine nouă tuturor în mod egal.
    Conceptele exclusiviste ale adevărului sunt iluzorii – indiferent din ce tradiţie vin .
    Toţi suntem raze de lumină ascunse sub abajururi de diferite culori şi mărimi. Şi avem întotdeauna posibilitatea de a alege să vedem lumina din fiecare, sau să fim preocupaţi doar de abajur.
    Cei ce te iubesc văd lumina din tine. Ei nu se concentrează asupra umbrelor pe care le proiectezi.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

De-a v–aţi ascunselea



















    Adevărul este atot prezent. Conştientă noastră despre el poate să vină şi să plece – dar adevărul rămâne aşa cum este. E ciudat faptul că, atunci când ne relaxăM şi încetăm să-l mai căutăm, noi devenim conştienţi de adevăr – şi nu mai suntem conştienţi de adevăr, atunci când începem să-l căutăm.
    E imposibil să-ţi găseşti adevăratul Sine – pentru că partea din tine care-l caută este chiar aspectul care-l ocultează. Imediat ce începi să cauţi adevărul, el se ascunde.
    Învăţătura ezoterică occidentală are marele orgoliu de a pretinde că adevărul poate fi găsit. Acesta este rezultatul inevitabil al unei minţi care a pierdut legătura cu natura şi cu propria ei întrupare fizică.
    Adevărul doar este. El poate fi experimentat în cadrul momentului, dar nu poate fi conceptualizat, El nu există separat de momentul în care este experimentat.

vineri, 5 noiembrie 2010

Înainte de gând



















    Atunci când gândurile încetează, conştiinţa rămâne.
    Când respiraţia se sfârşeşte, firul de trestie deţine încă potenţialul sunetului. Nu are importanţă dacă trestia va fi culeasă vreodată. Nu are importanţă dacă un alt gând se iveşte pe ecranul conştiinţei. Atunci când vin gândurile, există o conştientă a gândurilor. Când gândurile nu mai vin, nu mai există decât conştienţa. Acel cava care este anterior gândului este în tine – dar nu-l poţi găsi gândindu-te la el.

joi, 4 noiembrie 2010

A rămâne în centru




















   
    Nu mintea e problema.  Felul în care este folosită mintea este ceea ce ajută sau care pune piedici.
    Atunci când sufli printr-un fir de trestie gol, scoţi un sunet frumos care devine, fără efort, tăcere. Când mintea e liniştită, gândurile se ivesc în mod spontan, se oferă şi mor în vânt. Nu există nimic complex aici.
    Scopul nu este acela de a face că gândirea să dispară, ci de a o încetini – în aşa fel încât să vină să se odihnească în propriul ei recipient. Tot ceea ce iese în evidenţă cu privire la individ, tot ceea ce separa şi divide, rămâne în ceea ce nu a cunoscut niciodată diviziunea. Numeşte-o iubire, compasiune, inimă-minte. Numele nu contează.
    O dată ce te afli în acel loc, nu mai doreşti să fii nicăieri altundeva. O dată ce te odihneşti în acea pace, nu mai poţi fi atacat de gândurile tale, sau de cele ale altcuiva.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Fixarea limitelor şi respectarea lor



















    Poţi să-i spui prietenei sau prietenului tău tot ce vrei, dar nu ai dreptul să-i ceri să se schimbe de dragul tău. Decizia de schimbare îi aparţine celeilalte persoane.
    Dacă iubeşti cu adevărat o persoană, accept-o aşa cum este. Stabileşte limitele pe care doreşti să le stabileşti şi acordă-i spaţiu pentru a lua propriile lui decizii. Ai răbdare şi nu o forţa să-ţi împlinească aşteptările. Las-o să se schimbe pentru că aşa vrea ea, nu pentru că aşa vrei tu.
    Iubeşte persoana de lângă tine aşa cum este şi îngăduie-i să fie ea însăşi. Dă-i această libertate, altfel ţi-o vei pierde şi tu pe a ta. Nu există nimic mai greu decât să încerci să salvezi sau să ajuţi o fiinţă umană să se mântuie. Este ca şi cum ai încerca să salvezi o persoană de la înec, având un braţ legat la spate. Dacă încerci să faci acest lucru, ori vei fi tras la fund şi te vei îneca, ori vei fugi, simţindu-te vinovat pentru că nu ai reuşit  să-ţi îndeplineşti o responsabilitate care nu ţi-a aparţinut niciodată.ţie cu adevărat.
    Aminteşte-ţi că e mult mai dificil să desfaci o relaţie de co-dependenţă, decât să intri în ea. Mai bine să te ţii deoparte şi să dai forţa celeilalte persoane, decât să fii atras într-o situaţie în care amândoi vă trădaţi pe voi înşivă.

marți, 2 noiembrie 2010

Ce-ar fi dacă?



















    Mintea egotică întreabă întotdeauna: “Ce-ar fi dacă?” Ea explorează mereu posibilitatea de a exista un loc mai bun în care să te afli, o slujbă mai bună, o relaţie mai bună, un scenariu mai bun decât cel care-ţi stă în faţă, aici şi acum.
    Toate astea sunt motivate de frică.
    Noi nu experimentam ceea ce există în mod direct, pentru că suntem prea ocupaţi să-l îmbunătăţim. Foarte rar se întâmplă să ne acceptăm în mod spontan vieţile – aşa cum se desfăşoară ele în momentul prezent.

luni, 1 noiembrie 2010

Dansul fiinţei



















    Treaba ta nu este să faci ca frica sau ataşamentul tău să dispară – ci, pur şi simplu, să recunoşti că opui rezistenţă, pe măsură ce ele se ivesc. Observându-ţi rezistenţa, nu te identifici cu ea.
    Observându-ţi frica – tu nu eşti acea frică. Observându-ţi ataşamentul faţă de un anume rezultat, tu nu eşti acel ataşament. Nu trebuie să-ţi satisfaci dorinţele sau să le opui rezistenţă. Observă-le doar şi lasă-le să treacă. Pe măsură ce îţi îmbrăţişezi cu compasiune fiecare dorinţă – în deplină conştienţă – ea se stinge. Gânduri şi sentimente se ivesc în conştiinţă şi pălesc. Nimic anume nu le face să vină sau să plece. Ele sunt pur şi simplu o diastolă – precum mişcarea ritmică a respiraţiei – sau ca o bătaie puternică de inimă.
    Nimic din toate acestea nu au o semnificaţie.
    Ele, pur şi simplu, există. Este dansul fiinţei.