Ataşament faţă de un rezultat

    Ataşamentul tău faţă de anumite rezultate, testresează pe tine şi îi stresează şi pe ceilalţi. Din cauza lui, lucrurile nuse desfăşoară în mod natural. Dacă vrei să te lupţi mai puţin în viaţa ta,renunţă la ataşamentul faţă de un rezultat anume şi permite lucrurilor să semanifeste organic. Atunci, e posibil să fii surprins de cât de multe lucruribune se ivesc – mai multe decât te-ai fi aşteptat.

Dale Chihuly’s Glass Art

Nu putem forţa inima să se deschidă

 

O inimă distrusă necesită timp pentru a sereface. Treptat, trebuie să înveţi să ai încredere în ceilalţi oameni. Nu poţigrăbi lucrurile. Ai plătit pentru impulsivitatea ta în trecut, rănindu-te şi,apoi, închizându-te în tine emoţional.

    Dacănu ai o oarecare disciplină şi reţinere, ai putea face din nou acelaşi lucru.

   Aşadar, mergi încet.

   Mergi cu blândeţe.

    Inimanu trebuie să fie forţată să se deschidă.

    Ease deschide în mod firesc, dacă îi dai timp.

O relaţie sănătoasă cu frica noastră

Avem o relaţie nesănătoasă cu frica noastră,atunci când îi permitem să ne împiedice să ne asumăm riscuri care suntesenţiale pentru evoluţia noastră, sau când ne ignorăm frica şi insistăm în ane asuma riscuri pe care nu suntem gata să ni le asumăm. Trebuie să evitămaceste extreme.

    Avemo relaţie sănătoasă cu frica noastră când o recunoaştem, atunci când se iveste– fără a-i da permisiunea de a ne conduce vieţile.

    Eposibil să facem un pas sau doi înapoi, atunci când ne simţim copleşiţi, dar,pe urmă, facem mai mulţi paşi înainte, către ţelul nostru.

    Nurămânem blocaţi într-un loc şi nici nu ne aventurăm afară, complet nepregătiţipentru condiţiile pe care le-am putea înfrunta. Ne asumăm riscuri rezonabile şiadecvate.

   Putin cate putin, ne extindem zonele de confort.

Calmul din mijlocul furtunii

    Atunci când ne simţim încordaţi sau stresaţi,barometrul nostru intern începe să urce şi putem simţi că se apropie o furtună.În astfel de momente, avem nevoie să ne debarasăm de tensiune, să respirămadânc şi să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul. Dacă facem acest lucru deîndată ce sesizam că avem o problemă, e posibil să putem reduce tensiunea,suficient de mult ca furtuna să se potolească sau să se îndrepte asupra mării.

   Uneori, nu putem face nimic pentru a evita maximumul furtunii. Atuncicând se întâmpla aceasta, trebuie să înfruntăm furtuna cu curaj.

   Trebuie să ne amintim că, indiferent cât de tare cade ploaia sau suflăvântul, dincolo de nori exista cer albastru şi lumina soarelui.

   Indiferent cât suntem de tulburaţi, noi suntem mai mult decât furtuna.Noi suntem, în acelaşi timp, şi cerul pe care apare furtuna.

O minte deschisă

    Pacea şi claritatea sunt atributele unei minţideschise. O minte deschisă nu îndrăgeşte opiniile şi nici nu adăposteşteprejudecăţile. Ea nu este preocupată de judecăţi sau interpretări.

    Ominte deschisă este descătuşată şi liberă, pentru a răspunde provocărilormomentului. Ea nu zăboveşte în trecut şi nu visează la viitor. Ea este prezentăchiar acum şi aici. Ca rezultat, ea este deschisă la toate posibilităţile ces-ar putea ivi.

Conştienţă

    Sub stratul de judecată al minţii se aflămartorul care vede ceea ce se întâmplă, fără să judece. Martorul nici nu seîmpotriveşte gândurilor, nici nu se identifică cu ele, ci, pur şi simplu, leobservă cum vin şi pleacă – cu toate interpretările şi justificările lorcomplicate.

   Atunci când ne liniştim, devenim martorul. Gândurile vin şi pleacă, darnoi ştim că nu suntem acele gânduri. Începem să sălăşluim în ceva mai mare cagândul, ceva ce îmbrăţişează acele gânduri cu compasiune.

    Poţisă o numeşti conştientă.

    Poţisă o numeşti tăcere. Ea este locul unde izvorăsc gândurile şi unde se întorc.

   Acolo, mintea este limpede ca suprafaţa unui lac, atunci când nu suflăvântul.

   Acolo, mintea se afla în pace.

Cine îmbrăţişează copilul?

Dincolo de judecată şi de teamă, există cel care înţelege şi iartă, care îmbrăţişează cu mare compasiune tot ceea ce se întâmplă în viaţa ta. El este cel care îmbrăţişează şi linişteşte copilul rănit, trezit din visele lui de coşmar. În braţele lui iubitoare, ţipetele copilului se potolesc. Teroarea dispare şi sentimental de siguranţă revine.

Tu eşti atât copilul care ţipă şi dă din picioare, cât şi cel ce îmbrăţişează copilul cu compasiune. Tu eşti cel ce strigă cu disperare după siguranţa şi iubire, cât şi cel ce răspunde cu încredere chemării.

Când nu te iubeşti pe tine însuţi

Iubirea oferă binecuvântare, nu învinuire. Ori de câte ori îţi interpretezi experienţa în mod negativ, nu te iubeşti pe tine însuţi. Acest lucru este adevărat – fie că îi blamezi pe alţii, fie că te învinuieşti pe tine.

A învăţa să spui un “nu” clar

Atunci când nu vrei să faci ceva, spune “nu”, clar şi răspicat. Ambiguitatea în acest caz duce la un scenariu al trădării de sine şi la învinovăţirea nejustificată a celorlalţi.

Un simplu “nu” spus clar, din inimă, poate preveni drama trădării de sine. Ceilalţi care sunt implicaţi în drama noastră au lecţiile lor de învăţat în această privinţă, dar e inutil să încerci să-i educi şi să-i corectezi tu. Această problemă trebuie să o înfruntăm în noi înşine.

Când nu ne vom mai trăda pe noi înşine – spunând “da”, atunci când vrem să spunem “nu” – nu vom mai atrage oameni care nu ne respecta delimitările, iar ceilalţi nu se vor mai simţi trădaţi de noi, ca atunci când ar descoperi că “da-ul” nostru nu a fost un “da” autentic, ci un “nu” care pretindea că este “da”.