Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

sâmbătă, 31 iulie 2010

O nouă paradigmă a relaţiei


















    Singurul mod de a evita relaţiile co-dependente este de a te împrieteni cu Sinele şi de a-l respecta. Atunci, vei putea construi o relaţie bazată pe adevărul coerenţei de sine.
    Aceasta este noua paradigmă a relaţiei.
    În vechea paradigmă, angajamentul faţă de sine este viciat de angajamentul faţă de celălalt. În căutarea ta de a satisface pe altcineva, sinele este abandonat. Întrucât sinele abandonat este incapabil de iubire, intrăm într-un cerc vicios al atracţiei şi respingerii.
    Orice relaţie autentică trebuie să fie construită pe fundamentul acceptării propriei persoane şi iubirii de tine însuţi. Acesta este actul spiritual primordial – cel care deschide uşa către adevărata intimitate.

vineri, 30 iulie 2010

Sursa


















     Cauţi mereu să obţii iubirea de la ceilalţi, fără să-ţi dai seama că iubirea nu vine decât din propria ta conştiinţă. Ea nu are nimic de-a face cu altcineva.
    Iubirea vine din dorinţa ta de a nutri gânduri de iubire, de a experimenta simţăminte de iubire şi de a acţiona plin de încredere şi inspirat de iubire.
    Sursa iubirii se afla în interiorul propriei tale inimi. Nu aştepta ca alţii să-ţi dea iubirea de care ai nevoie. Nu-i învinovăţi pe alţii pentru că se reţin de la a-ţi dărui iubire.
    Tu nu ai nevoie de iubirea lor. Ai nevoie de iubirea ta.

joi, 29 iulie 2010

Iubirea lui Dumnezeu



















    Nu putem pierde iubirea lui Dumnezeu, nici măcar atunci când ne îndepărtăm de cărare. Ea poate fi respinsă, negată, ascunsă în spatele sentimentului nostru de vinovăţie. Dar orice respingere, orice negare sau vină ascunsă are limite.
    Legătura noastră cu iubirea divină poate fi limitată, înăbuşită sau atenuată – dar ea nu poate fi niciodată întreruptă total. Dincolo de toate distorsiunile şi încercările noastre de a ne manipula reciproc, iubirea lui Dumnezeu pentru noi rămâne pură şi nepătată.
    Poate că pentru noi e greu să accesăm această iubire, atunci când încercăm să controlăm totul – dar atunci când suntem gata să cedăm şi să ne deschidem inimile, nu este greu să ne reconectăm la ea.

miercuri, 28 iulie 2010

Iluzii



















    Iluziile se nasc atunci când încetezi să mai iubeşti o altă persoană, sau pe tine însuţi. Singurul mod de a dizolva iluziile este să începi să iubeşti chiar acum, în acest moment.

marți, 27 iulie 2010

Concentrare spirituală

















 
 
    Nu te concentra asupra a ceea ce lipseşte, ci asupra a ceea ce este mereu acolo şi nu poate fi luat. Nu te concentra asupra a ceea ce este greşit sau rău, ci asupra a ceea ce este corect şi bun.
    Întrucât nu vânezi slăbiciuni, îi vei ajuta pe oameni să-şi găsească puterea. Întrucât nu cauţi răni, îi vei ajuta pe oameni să-şi găsească recunoştinţa.

luni, 26 iulie 2010

Experimentarea bucuriei


















    Nu poţi experimenta bucurie în viaţă, urmând ideile şi faptele celorlalţi – sau împotrivindu-te lor.
    Experimentezi bucurie, numai rămânând credincios adevărului aflat în inima ta.

duminică, 25 iulie 2010

Faptele sunt mai grăitoare decât cuvintele



















    Viaţa ta este rodul acţiunilor tale. La ce servesc predici minunate, dacă cel care le ţine nu practică ceea ce propovăduieşte? Faptele sunt întotdeauna mai grăitoare decât cuvintele. Oamenii urmează exemplul a ceea ce faci, nu a ceea ce spui.

YOUR DAILY MOTIVATION - Max Steingart (14) - tradus























http://www.maxsteingart.com/ydmvideo/

140. DORINŢA ESTE PUNCTUL DE PLECARE CĂTRE SUCCES

07/25/2010
Primul lucru care va contribui la atingerea obiectivului tău este ca, pur şi simplu, să-ţi doreşti acest lucru suficient de mult.
Trebuie să înveţi cum să-ţi doreşti cu o intensitate suficient de mare pentru a atinge succesul.

Dacă ai dorinţa, vei avea şi puterea de a atinge succesul. Poţi avea într-adevăr tot ce vrei în viaţă, dacă îţi urmezi visul. Dar tu trebuie să-ţi doreşti suficient de mult acest lucru.

Ca un înecat care are nevoie de aer, ca un rătăcit în deşerturile fierbinţi, care tânjeşte după un strop de apă proaspătă, aşa  trebuie să simţi de intens, să-ţi doreşti, să ceri, să te rogi insistent, să fii mereu însetat de dorinţă pentru împlinirea visului tău.

Dorinţa ta de succes trebuie să fie atât de puternică în interiorul tău, încât aceasta să devină una cu  suflarea ta de viaţă.
Acesta trebuie să fie primul tău crez atunci când când te trezeşti, şi ultimul tău crez atunci când te duci, noaptea, la culcare.


Poţi avea orice vrei, dacă îţi urmezi visul cu toate puterile tale.

139.  OAMENII DE SUCCE S SUNT VISĂTORI

07/24/2010
Visele tale sunt viziunile tale în legătură cu locul în care vei fi după bătălie şi răsplata de la sfârşitul călătoriei către succes.
Obiectivele tale sunt paşii de făcut pentru a-ţi atinge în cele din urmă idealul.

Cu excepţia cazului în care eşti dispus să munceşti din greu şi să-ţi stabileşti unele reguli de disciplină în viaţa ta, toate visele tale vor fi ca un fum de ţigară, mici călătorii mentale fanteziste care niciodată nu se vor materializa.

Stabileşte-ţi măsuri concrete în vederea îndeplinirii visul tău final, şi începe cu obiectivele solide, pe rând şi cu răbdare.
Visele tale sunt punctul final în care vrei să ajungi iar obiectivele tale sunt modul de a ajunge acolo.

Primul pas indispensabil pentru obţinerea lucrurilor pe care ţi le doreşti de la viaţa este aceasta: decide ceea ce vrei.

Nu-ţi fie teamă să ai idealuri înalte şi îndrăzneşte să fii aşa cum îţi doreşti.
Visătorii nu sunt mulţumiţi cu mediocritatea.
Ei nu nu se opresc niciodată la jumătatea visului.

Oamenii care şi-au stabilit obiectivele vor reuşi totdeauna pentru că ei ştiu unde merg.


138. EŞTI CEEA CE TE-NCONJOARĂ

07/23/2010
Întotdeauna să fii conştient că eşti produsul mediului tău.

Aşa că alege-ţi un mediu care să te dezvolte cel mai bine în scopul realizării obiectivului tău.

Analizează-ţi viaţa în ceea ce priveşte mediul în care trăieşti.
Lucrurile şi oamenii din jurul tău te ajută să-ţi realizezi visul, sau te frânează, te întorc din drum, sunt o piedică în calea evoluţiei tale?

Primul pas pentru evoluţia ta este acela de a decide că nu ai de gând să te opreşti în stadiul în care te afli .
Tu nu eşti un captiv al mediului.

Dacă nu-ţi place atmosfera, mediul în care te găseşti, poţi face unele modificări.
Nu eşti plantat permanent în sol ca un copac.
Nu spune, "Aş fi, dacă aş putea", începe spunând: "Sunt, pentru că pot."

Când vei deveni o parte din ceva, acel ceva devine o parte din tine.


137. ASPIRAŢIILE TALE POT DEVENI REALITATE

07/22/2010
Primul ingredient al succesului tău este să îţi doreşti ceva din tot sufletul.

Trebuie să îţi doreşti şi să ai credinţa că visul tău se va împlini.
O mare speranţă precede întotdeauna o mare realizare.

Eşti la fel de mic precum sunt dorinţele care îţi controlează sufletul, sau eşti la fel de mare precum sunt aspiraţiile tale dominante.

Odată ce în mintea ta încolţeşte o nouă idee, niciodată nu va reveni la dimensiunile sale originale.
Dacă obiectivele tale sunt mici, te poţi aştepta ca şi realizările tale să fie mici.

Stabileşte-ţi obiective mari şi vei avea realizări mari.


136. OAMENII CARE ÎŞI STABILESC OBIECTIVE, AU SUCCES

07/21/2010
Fără un scop nu se poate realiza nimic.

Uneori, trebuie să-ţi stabileşti un set de obiective pentru a obţine o mare realizare.

Primul pas pentru a obţine lucrurile pe care ţi le doreşti de la viaţa este acesta: decide ce vrei.
Lumea se va da la o parte şi te va lăsa să treci dacă ştii unde te duci.

Obiectivele îţi vor oferi un punct de plecare şi o destinaţie.
Stabileşte ce îţi doreşti.
Hotărăşte asupra marilor tale ţeluri în viaţă, stabileşte-ţi obiectivele care te duc spre împlinirea lor, şi punctele de destinaţie.

Îţi poţi planta visul tău, stabilindu-ţi un obiectiv.


135. CA SĂ URCI UN MUNTE TREBUIE SĂ FACI PRIMUL PAS LA UN MOMENT DAT

07/20/2010
Toţi cei care acum se află pe culmile succesului a trebuit să înceapă de undeva.
Oportunitatea pentru succesul tău se afla chiar în faţa ta.

Pentru a atinge succesul sau pentru a ajunge la obiectivul tău, nu îţi face griji că nu ai toate răspunsurile în avans. Ai nevoie doar să ai o idee clară cu privire la ceea ce-ţi doreşti şi să mergi către el.

Nu amâna atunci când te confrunţi cu o problemă dificilă.
Fă o pauză atunci când apar mai multe probleme  şi încearcă să rezolvi,  pe rând, câte una.

Dezvoltă-ţi o tendinţă spre acţiune.
Poţi face ca astăzi să se întâmple ceva.
Împarte-ţi planul cel mare în bucăţele mai mici pentru a avea succes în paşi mici şi începi primul pas imediat.

Succesul începe cu un prim pas.


134. NU CRED ÎN MIRACOLE, DEPIND DE ELE

07/19/2010
Nu ai nevoie de o explicaţie pentru orice.

Recunoaşte faptul că există lucruri, cum ar fi minuni, evenimente, pentru care nu există explicaţii. Mai târziu, cunoaşterea poate explica aceste evenimente trecute.

Faptul că tu semeni o plantă care devine o floare, picătura de cunoaştere pe care o dăruieşti altora, zâmbetul pe care-l dăruieşti cuiva care îţi răspunde tot cu un zâmbet, sunt miracole obişnuite.

Datoria ta este să crezi că ai dovezi suficiente privind miracolele în viaţa ta, şi să încetezi să-ti faci griji atunci când se întâmplă să nu ai.

Orice tehnologie suficient de avansată este imposibil separat de magie. Unele lucruri trebuie să fie considerate a fi văzute, ştiute.

Viziunea este arta de a vedea lucruri invizibile.



133. SUCCESUL ESTE MAI APROAPE DECÂT CREZI

07/18/2010
Fiecare situaţie, percepută în mod corespunzător, devine o oportunitate. Dar tu trebuie să le foloseşti, dacă ai de gând să ai de succes.

Păşunile îndepărtate mereu arata mai verzi decât cele la îndemână, dar adevăratele şanse se afla acolo unde unde eşti tu.

Trebuie, pur şi simplu, să profiţi de ele atunci când acestea apar. Poţi începe chiar acum, în orice moment.

Succesul este peste tot în jurul tău. Nu depinde de mediul social sau familial în care te afli, nu depinde
de noroc sau de şansă, nu depinde nici de ajutorul altora.
Succesul este numai în tine.

Nu ai nevoie de mai multă putere sau de abilitate mai multă sau de oportunităţi mai mari. Ceea ce ai nevoie este este să îţi foloseşti ceea ce ai.
Obişnuieşte-te să profiţi de noroc, pentru că este întotdeauna lângă tine.

Tu eşti cel care trebuie să mergi către succes, Nu aştepta să vină succesul la tine.

Deschide-ţi uşile propriilor tale oportunităţi.


132. VEI AVEA ÎNTOTDEAUNA SUFICIENT DE MULT TIMP

07/17/2010
Dilema ta este mai mare decât criza de timp, în sine.
În esenţă, este o problemă de priorităţi.

Cei mai mulţi oameni lasă nefăcute acele lucruri pe care ar trebui să le facă mai înainte de orice, în timp ce fac lucruri pe care nici măcar nu ar trebui să le facă.

Stabileşte-ţi priorităţile pentru scopurile tale.

În cea mai mare parte, cheia succesului tău, constă în capacitatea ta de a pune pe primul loc acele acţiuni, lucruri, interese, care au legătură cu obiectivul tău. Cele mai multe obiective majore nu sunt atinse, deoarece oamenii le aşează pe locul doi.

Ştii ce trebuie să faci pentru a fi mai aproape de obiectivele tale?
Canalizează-ţi toate eforturile în primul rând pentru realizarea acestor obiective. Orice efort irosit înseamnă timp pierdut.

Nu fii servitorul timpului, asigură-te că timpul este cel care te serveşte pe tine.


131. CALITATEA VIEŢII ÎNCEPE ÎN MINTEA TA

07/16/2010
Nu ceea ce ai, ci ceea ce îţi place, ceea ce îţi dă bucurie, aceasta constituie abundenţa ta. Bogăţiile tale reale se afla în capul tău şi inima ta.

Bogăţia fără bucurie constituie doar o neînsemnată consolare. Adevărata satisfacţie vine din felul în care tu apreciezi ceea ce ai.

A fi fericit nu depinde nici de diminuarea şi nici de sporirea mijloacelor de care dispui. Este întotdeauna mai bine să apreciezi lucrurile pe care nu le poţi avea decât să ai lucruri pe care nu le poţi aprecia.

Bogăţiile tale se vor afla întotdeauna înlăuntrul tău, nu în bunurile materiale.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Miracole



















    Miracolele sunt rareori în legătură cu ceea ce s-a petrecut înainte. Ele întrerup continuitatea. Ele aduc neaşteptatul. Aruncă o provocare ipotezelor dominante ale conştiinţei.
    Ele îţi cer să-ţi abandonezi perspectiva asupra lumii. Te îndeamnă să renunţi la interpretarea pe care o dai vieţii, în aşa fel încât să poţi vedea posibilităţile de dincolo de ea.

vineri, 23 iulie 2010

Ce vede Dumnezeu


















    Ego-ul vede printr-un geam întunecat. El vede durerea şi suferinţa, dar trece cu vederea potenţialul pentru evoluţie şi transformare. Vede crima – nu părerea de rău şi deschiderea către iertare. Vede rana – nu vindecarea prin întregire; căderea din graţie – nu mântuirea; crucificarea – nu învierea.
    Dumnezeu vede altfel.
    Acolo unde ego-ul vede o problemă sau un obstacol, Dumnezeu vede o ocazie de a iubi mai profund.

joi, 22 iulie 2010

Mântuirea este acum


















    Nu plasa mântuirea în viitor, sau ea nu va veni niciodată. Cere-o acum. Accept-o acum.
    Când vine Raiul pe Pământ? Când momentul acesta îţi este de ajuns. Când acest prieten îţi este de ajuns. Când aceste evenimente şi împrejurări sunt de acceptat. Când nu mai doreşti cu ardoare nimic altceva decât ceea ce se afla în faţa ta.

miercuri, 21 iulie 2010

Purtătorul de lumină


















    A pretinde că eşti un purtător de lumină, înainte de a-ţi înfrunta frica, înseamnă a fi un vindecător nevindecat. Va fi doar o chestiune de timp, până ce vei cădea de pe piedestal.
    Un purtător de lumină nu neagă întunericul. El îl îmbrăţişează. Întunericul lui. Întunericul fiecăruia. El are curajul de a trece prin temerile lui, chiar şi atunci când acestea par copleşitoare. Atunci când în tine, sau în oricine altcineva, nu există nimic la care să te temi să priveşti, întunericul nu mai are putere asupra ta. Atunci poţi să păşeşti dincolo de întuneric şi să fii lumină.

marți, 20 iulie 2010

A face ceea ce este corect


















    A face ceea ce este corect, nu-ţi va câştiga întotdeauna prieteni şi influenţă. Uneori, acest lucru rezultă în a fi judecat, ostracizat, bătut închis – sau chiar mai rău.
    Iisus a făcut ceea ce era corect şi a fost crucificat.
    Dar povestea crucificării nu e povestea pedepsirii noastre de către Dumnezeu. Este povestea pedepsirii noastre reciproce şi încercarea ego-ului nostru de a ucide Spiritul din noi.
    Această încercare, de a ucide Spiritul din noi, trebuie neapărat să eşueze. La aceasta se referă învierea. Poţi ucide trupul, dar nu poţi ucide Spiritul.
    În cele din urmă, dreptatea supravieţuieşte forţei.
    Vocea adevărului este auzită, de îndată ce frica se domoleşte şi inimile oamenilor se deschid.

luni, 19 iulie 2010

Adevărata autoritate a inimii tale


















    Adevărata autoritate este solidă ca o stâncă şi se hrăneşte din ea însăşi. Ea nu are nevoie să câştige aprobarea celorlalţi şi nici nu doreşte să-şi găsească satisfacţie pe seama altora. Ea nu este atrasă în exterior, în dramele celorlalţi – şi nici în interior, în încercarea de a satisface lipsuri şi nevoi personale. Adevărata autoritate a inimii tale te binecuvântează, recunoscându-ţi întregimea şi îi binecuvântează pe ceilalţi văzându-i în deplinătatea lor. Ea nu vede nici o lipsă la ceilalţi sau în sine, deci nu considera că e nevoie să corijeze sau să fie corijata, să salveze sau să fie salvată. În acest fel, ea evită cu abilitate orice formă de agresiune.

duminică, 18 iulie 2010

Libertate şi autoritate



















    Dacă vrei să fii liber, trebuie să ai curajul de a fi tu însuţi, chiar şi atunci când ceilalţi te judecă sau nu sunt de acord cu tine. Şi trebuie să respecţi dreptul celorlalţi de a fi cinstiţi cu ei înşişi, chiar şi atunci când ei te provoacă. Nu poţi fi liber dacă permiţi altcuiva să-ţi impună ceva, sau dacă încerci să fii o persoană autoritară pentru altcineva.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Autenticitate şi armonizare cu ceilalţi


















    Ajungi să te armonizezi cu ceilalţi, nu prin conformare, ci prin autenticitate. Atunci când ai curajul de a fi tu însuţi, găseşti cel mai înalt adevăr pe care eşti capabil să-l primeşti. Adevărul este ceea ce te face să poţi întinde mâna fratelui tău sau surorii tale, dincolo de ceea ce te desparte de ei.
    Nu trebuie să fii de acord cu ceilalţi, pentru a-i preţui şi respecta. Întrucât preţuieşti şi accepţi propria ta unicitate, poţi onora calea unică pe care merg ceilalţi.
    Găsind adevărul în tine însuţi, îl recunoşti, atunci când îl vezi manifestându-se în ceilalţi.

vineri, 16 iulie 2010

Vino la Dumnezeu cu mâinile goale


















    Uşa către Prezenta Divină se deschide, atunci când nu mai e nevoie să faci ca realitatea să se potrivească cu imaginile tale despre cum ar trebui ea să fie, atunci când poţi abandona tot ceea ce crezi că ştii şi poţi veni în întâmpinarea fiecărui moment, golit de aşteptări.
    Atunci când eşti capabil de un astfel de abandon, îţi dai seama că Dumnezeu nu este o abstracţiune, ci o prezenţă vie în viaţa ta. Este suflul care animă toate formele, suprema înţelegere atotcuprinzătoare, binecuvântarea chintesenţială a iubirii, aşternută asupra tuturor lucrurilor.

joi, 15 iulie 2010

A lăsa focul să se stingă de la sine



















    Poţi fi cinstit cu cei pe care îi iubeşti, fără să împărtăşeşti fiecare gând sau sentiment de teamă care se iveşte. Dacă simţi nevoia să împărtăşeşti fiecare temere, îi treci pe ceilalţi printr-un stres emoţional. Acest lucru îţi tensionează foarte mult relaţia.
    Dacă mânia ta e declanşată de ceea ce-ţi spune cineva, e posibil ca, a o exprima să nu fie la fel de folositor ca, a o domoli – până când nu înţelegi ce anume s-a declanşat în tine. Atunci, îţi poţi asuma mai multă responsabilitate pentru mânia pe care o simţi. S-ar putea chiar să înţelegi că ea are foarte puţină legătură cu ceea ce a făcut, sau spus, cealaltă persoană. Orice relaţie are momentele ei de explozie. Dacă nu pui paie pe foc, flăcările se stâng în cele din urmă. Dar, dacă insişti în a le vorbi celorlalţi atunci când eşti supărat, să nu fii surprins dacă focul se întinde şi scapă de sub control.

miercuri, 14 iulie 2010

Ridicarea vălului


















    Dumnezeu nu se manifestă aşa cum pare a fi viaţa. Acesta este doar vălul. Pentru a vedea adevărul, trebuie să ridici vălul.
    Dumnezeu nu este temporalul, schimbarea, inconstantul – ci eternul, ceea ce nu se schimbă, constantul.
    Pentru fiinţele umane iubirea vine şi pleacă.
    Pentru Dumnezeu iubirea este constantă.
    Dacă îl cauţi pe Dumnezeu în afara ta, poţi să trăieşti toată viaţa şi să nu ştii niciodată că Dumnezeu există. E necesară o schimbare radicală. Trebuie să te întorci către interior, la locul în care eşti acordat, în mod necondiţionat, la Iubire.
    Atunci când eşti acordat la Iubire, ştii că nimic altceva nu e real. Ştii că Dumnezeu este iubire – şi că nu încetează niciodată să fie iubire.

marți, 13 iulie 2010

Jocul vieţii şi cum să-l joci - FLORANCE SCOVEL SHINN

A nu şti


















    În starea noastră de conştiinţă limitată, nu putem să nu credem că ştim ce înţeles are experienţa noastră. Cu toate acestea, cu cât credem mai mult că avem răspunsurile, cu atât mai mult ni se înhid minţile, obturând misterul experienţei. Intuiţii şi ocazii importante sunt pierdute, pentru că ne privim experienţa în mod limitat sau imuabil.
    Astăzi, încearcă să consideri că nu ştii semnificaţia unei experienţe. Fii doar împreună cu experienţa ta – fără a o analiza sau interpreta.
    Fii neutru faţă de experienţa ta şi faţă de cea a altora. Nu fi pentru ea, sau împotriva ei.
    Accept-o doar, aşa cum este – şi permite-i să se desfăşoare.

luni, 12 iulie 2010

Esenţa divină



















    Atunci când eşti în contact cu Esenţa ta, ştii că poţi fi acceptat, exact aşa cum eşti. Nu există nimic la tine, sau la oricine altcineva, care are nevoie de a fi perfecţionat sau corijat. Pentru a-ţi cunoaşte Esenţa, trebuie să laşi în urma judecata de sine şi critica la adresa fratelui tău, sau a surorii tale.

duminică, 11 iulie 2010

Nu există nici o hartă


















    Nu poţi găsi o hartă care să te ducă la adevăr şi nici nu te poţi baza pe experienţa altora. Dacă întrebi o persoană încotro ar trebui să mergi, ea îţi va spune: “ia-o la dreapta”. Dacă întrebi o altă persoană, ea îţi va spune: “ia-o la stânga”.
    Întreabă pesimistul unde poţi găsi adevărul, iar el îţi va răspunde: “A fost aici ieri. L-ai ratat”. Întreabă optimistul, iar el îţi a răspunde: “Va fi aici mâine”.
    Cine dă răspunsul corect? Oare există vreun răspuns corect? După ce ai dat de câteva fundături, începi să realizezi că răspunsul care are semnificaţie pentru tine, poate să fie diferit de răspunsul care are semnificaţie pentru ceilalţi.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Floarea albă


















    Suntem floarea de lotus plutind pe suprafaţa întunecată a eleşteului. Dacă tu cauţi frumuseţea fără tristeţe, nu o vei găsi. Dacă eşti în căutarea bucuriei, fără chinul durerii – vei căuta în zadar. Tot ceea ce este transcendent vine din părţile cele mai de jos – lumina, din întuneric; floarea albă din apele noroioase ale eleşteului

vineri, 9 iulie 2010

Forţă şi flexibilitate


















    Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă flexibilitate, priveşte comportamentul unui copac tânăr în vânt. Trunchiul lui este subţire şi fragil – dar, cu toate acestea, el are o extraordinară forţă şi capacitate de a rezista. Asta, deoarece el se mişcă odată cu vântul şi nu i se opune.
    Copacul este un simbol al forţei şi flexibilităţii. Tu poţi căpăta aceeaşi forţă de caracter, mişcându-te plin de flexibilitate, odată cu toate situaţiile din viaţa ta.
    Rămâi drept şi înrădăcinat în moment. Cunoaşte-ţi nevoile şi permite ca ele să fie satisfăcute, aşa cum doar viaţa ştie să o facă. Nu insista ca necesităţile tale să fie satisfăcute într-un anume fel. Dacă o vei face, te vei împotrivi în mod inutil. Trunchiul copacului se frânge, atunci când încearcă să stea în calea vântului.

joi, 8 iulie 2010

Recunoştinţa


















    Recunoştinţa este alegerea de a vedea iubirea lui Dumnezeu în toate lucrurile. Atunci când faci această alegere, nu mai poţi fi nefericit. Asta, deoarece alegerea de a aprecia duce la fericire – la fel de sigur cum alegerea de a nu aprecia duce la nefericire şi disperare.
    Un gest sprijină şi înalţă.
    Celălalt depreciază şi distruge.

miercuri, 7 iulie 2010

Când condiţiile sunt prielnice


















    Atunci când condiţiile sunt prielnice pentru ca ceva să aibă loc, acel lucru se va petrece fără mare efort. Când nu sunt prielnice, nici măcar un mare efort nu va fi de folos.

marți, 6 iulie 2010

YOUR DAILY MOTIVATION - Max Steingart (13) - tradus























http://www.maxsteingart.com/ydmvideo/


130. ÎN ORICE DIFICULTATE SE AFLĂ O OPORTUNITATE

07/15/2010
Nu poţi avea succes în care să nu întâlneşti nici o dificultate.

Încearcă să găseşti oportunităţile din interiorul dificultăţilor tale şi elimină-ţi gândirea  prin care crezi că există dificultate în fiecare oportunitate.

Fiecare nouă experienţă aduce cu sine seminţele succesului tău. Chiar şi dificultăţile actuale au în ele o oportunitate.

Spune "bun venit" oportunităţilor din interiorul problemelor tale. Fiecare moment este cea mai mare provocare şi cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat vreodată.

Cu cât este mai dificilă problema ta, cu atât mai mult marea provocare lucrează pentru tine.

Când este destul de întuneric, poţi vedea stelele.


129. CURAJUL DE A O LUA  DE LA CAPĂT

07/14/2010
Curajul de a o lua de la capăt este caracteristic celor care ştiu să viseze.

Dificultăţile tale şi dificultăţile tuturor celor care doresc să realizeze ceva util sunt trecătoare.

Uneori ţi-ai dori să trăieşti o viaţă nouă, dar niciodată nu găseşti timp pentru a începe această viaţă.

Majoritatea oamenilor clachează pentru că niciodată nu încep. Ei nu acţionează, nu depăşesc inerţia, nu încep.

Începe să te eliberezi odată, prin a face tot ce este posibil, cu mijloacele care le ai.

Dacă tu vei proceda în acest spirit, ţi se va deschide calea pentru a face mult mai mult.

Cel mai mare rău pe care îl poţi face este acela de a  nu încerca.


128. PENTRU A AVEA TREBUIE SĂ DAI

07/13/2010
Când dai altora eşti binecuvântat.
Cu cât semeni mai mult, cu atât culegi mai mult.

Este o lege universală: trebuie să dai înainte de a avea.
Trebuie să-ţi semeni plantele înainte de a le culege rodul.
Legea vieţii lucrează pentru a-ţi oferi înapoi mai mult decât ai semănat tu.

Cel care nu are, primeşte. Cel care are mult risipeşte.

Viaţa nu da acelora care nu ştiu cum să dăruiască.
Din ceea ce obţii, păstrează doar ceea ce vei da mai departe.



127. SUCCESUL ORICĂREI ACŢIUNI DEPINDE DE BUCURIA CU CARE O FACI

07/12/2010
Plăcerea cu care îţi faci munca, face diferenţa.

Dacă te bucuri de ceea ce faci, vei avea succes.
Dacă nu te bucuri de ceea ce faci, nu vei avea succes.

Şansele de succes sunt direct proporţionale
cu gradul de plăcere ce derivă din ceea ce faci.

Dacă ai un loc de muncă pe care nu-l agreezi, confruntă-ţi posibilităţile, şi pleacă. Niciodată nu vei realiza un real succes dacă nu îţi place ceea ce faci.

Succesul cel mai înalt şi mai nobil solicită forma de pace a minţii, bucuria, şi fericirea care vine numai atunci când vei găsi acel lucru care îţi place mai mult.

Tu nu trebuie să plăteşti un preţ pentru succes. Te poţi bucura de preţul succesului.

Munca este bucuria făcută vizibilă.



126. EXISTĂ ÎNTOTDEAUNA O PARTE BUNĂ ÎN TOT CEEA CE NI SE ÎNTÂMPLĂ

07/11/2010
Fii optimist şi încearcă să găseşti orice oportunitate în nenorocire, nu un pesimist care vede nenorocirea în fiecare oportunitate.

Optimistul vede gogoaşa, pesimistul vede gaura.

Îţi poţi dezvolta succesul din fiecare eşec. Descurajarea şi eşecul sunt două pietre de pornire către succes.

Fără a avea nevoie de alte elemente poţi face atât de mult pentru tine, dacă eşti dispus să studiezi orice situaţie în care te afli  şi să o faci să lucreze pentru tine. Vezi fiecare problemă ca pe o oportunitate.

Când este destul de întuneric, poţi vedea stele.

125. CUCEREŞTE-ŢI FRICA PRIN ACŢIUNE

07/10/2010
Nu e nimic în viaţa de care să-ţi fie frică. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci, este să-ţi înţelegi frica.

Atunci când vei îndrăzni să te confrunţi cu lucrurile care te sperie, vei deschide poarta către libertate.

Cele mai multe dintre obstacolele din calea ta se vor topi în cazul în care în loc să le ignori,  să le amâni sau să renunţi la a te ocupa de ele,  îţi vei obliga mintea ta să meargă cu îndrăzneală prin ele.

Nu-ţi fie frică să iei deciziile necesare pentru a face schimbări pozitive în viaţa ta.

Pentru a lupta cu frica trebuie să acţionezi.

Aşteptarea, renunţarea, sau amânarea nu fac decât să-ţi mărească frica. Dacă mintea ta a înţeles suficient situaţia şi cauzele fricii tale, nu-ţi va mai fi frică.

124. ATUNCI CÂND NU VEI MAI VISA, VEI ÎNCETA SĂ MAI FII

07/09/2010
Dacă doreşti să-ţi îmbunătăţeşti viaţa, trebuie să-ţi îmbunătăţeşti gândirea cu privire la viaţă şi la tine.

Întreţine-ţi imaginea despre tine că vei trăi până la adânci bătrâneţi, imaginea că vei avea ceea ce mult timp ţi-ai dorit să obţii, imaginea de sănătate, eficienţa şi succes.

Poţi să-ţi îmbunătăţeşti gândurile tale. Viziunea îţi va permite să treci peste cele mai mari obstacole. Marile realizări au întotdeauna loc în cadrul unor mari aşteptări.

Ceea ce gândeşti, aceea primeşti de la viaţă.

Poţi deveni la fel de mic precum este dorinţa care-ţi controlează gândirea sau la fel de mare precum sunt cele mai dominante aspiraţii ale tale. Curajul de a-ţi urma visurile tale este primul pas spre împlinirea destinului tău.

Poţi să-ţi transformi visele tale în realitate.


123. SUCCESUL ESTE NUMAI ALEGEREA TA

07/08/2010
Succesul sau eşecul? Este întotdeauna alegerea ta. Tu singur ai responsabilitatea de a-ţi clădi viaţa.

Odată ce ai înţeles acest lucru, nimic şi nimeni nu poate sta în calea succesului tău. Nimeni nu te poate opri, în afară de tine însuţi.

Mai puternic decât toate adevărurile scrise vreodată cu privire la succes este realizarea faptului  că toată lumea are un singur şef. Şi că acel şef eşti chiar tu.

Viaţa ta va fi întotdeauna în mare măsură, ceea ce faci tu din ea. Nimeni nu-ţi poate ştirbi din succesul final, în afară de tine.

Dacă vrei să ai succes, poţi să  fii un om de succes.

122. ATINGEREA SCOPULUI TĂU NECESITĂ PERSEVERENŢĂ

07/07/2010
A continua să încerci este singura regulă care trebuie urmată pentru a avea succes în orice.

Succesul tău va fi întotdeauna în legătură cu acţiunile tale.

Păstrează-te, doar, activ faţă de obiectivul tău..

Poţi face greşeli, dar să nu renunţi vreodată. Este posibil să te simţi destul de rău după plecarea cuiva din viaţa ta .

Perseverenţa înseamnă a accepta durerile şi a depăşi orice obstacol. Înseamnă să faci tot ce este necesar pentru a-ţi atinge obiectivul tău.
În final, singurii oameni care eşuează sunt cei care nu încearcă.

Toate marile realizări au nevoie de timp şi persistenţă.


121. EXISTA ÎNTOTDEAUNA O ALTĂ ALEGERE

07/06/2010
Nu trebuie să cumperi de la oricine. Nu trebuie să lucrezi la un anumit loc de munca impus. Nu trebuie să participi în orice relaţie care ţi se oferă. Poţi alege.

Tu singur îţi conduci cursul vieţii,  tu vei alege direcţia în care doreşti să fii azi, mâine sau în orice moment ce va să vină. Tu ţii cheia.

Poţi decide să-ţi modifici cursul vieţii tale în orice moment. Nimeni nu poate decide în locul tău sau fără a avea acceptul tău. Hotărăşte ceea ce-ţi doreşti şi urmează-ţi visul.

Ţie îţi va aparţine totdeauna următoarea mutare.



Starea de graţie

















 
    Starea de graţie se produce atunci când accepţi. Lupta se produce atunci când respingi sau opui rezistenţă.
    Graţia este naturală. Lupta este nenaturală. Graţia se obţine fără efort. Lupta necesita un mare efort. Lupta înseamnă că stai în drum. Graţia înseamnă că te dai la o parte.

luni, 5 iulie 2010

Acordat la iubire


















    Toate stările psihologice complicate pot fi reduse la două stări simple: starea de a fi acordat la iubire şi starea de a fi în ghearele fricii.
    Sarcina noastră cea mai grea este să găsim Fiinţa plină de compasiune din interior – care ne iubeşte şi ne acceptă, chiar şi atunci când ne cuprinde frica. Asta, pentru că ceea ce face ca ego-ul să trăiască o experienţă, fără să judece, este acordat la iubire.
    Atunci când frica noastră este tratată cu blândeţe şi compasiune, ea nu poate fi reprimată sau proiectată – astfel încât nu are putere să ne rănească pe noi înşine, sau să-i rănească pe ceilalţi.

duminică, 4 iulie 2010

Fapte egoiste



















    Faptele egoiste nu iau în considerare binele celorlalţi şi, de aceea, ele nu iau în considerare (nu îţi ajută cu nimic) propriul tău bine suprem. Atunci când înşeli pe cineva, lipsindu-l de cava ce acesta merită, în cele din urmă, pierzi nu numai ceea ce credeai că vei câştiga, ci şi ceea ce ai fi câştigat, dacă ai fi acţionat într-un mod mai puţin egoist. Orice încercare de a câştiga într-un mod egoist duce, în final, la pierdere şi înfrângere – deoarece faptele egoiste nu sunt sprijinite de energia universală.

sâmbătă, 3 iulie 2010

A da şi a primi


















    Poţi da numai ceea ce crezi că ai şi poţi primi numai ceea ce crezi că meriţi. Dacă încerci să dai ceva ceea ce nu crezi că ai, ceilalţi vor simţi că darul tău nu este sincer şi nu vor dori să-l accepte. Dacă încerci să primeşti ceea ce nu crezi că meriţi, vei încărca darul cu atât de multe condiţii, încât celorlalţi le va fi imposibil să ţi-l dea.
    Astfel de încercări eşuate de a da şi a primi pot fi epuizante din punct de vedere emoţional. De asemenea, ele îţi pot slăbi încrederea în sine, în aşa fel încât, atunci când păşeşti în următoarea experienţă, te poţi aştepta la un eşec. Este mai bine să o iei mai încet şi să fii cinstit cu tine însuţi.
    După aceea, poţi fi cinstit şi cu ceilalţi.

vineri, 2 iulie 2010

Abundenţă


















    Nu-ţi vei spori fericirea, sporindu-ţi, pur şi simplu, posesiunile materiale. Îţi sporeşti fericirea, numai sporindu-ţi energia, exprimarea de sine şi iubirea.
    Scopul în viaţă nu ar trebui să fie să acumulezi resurse de care nu ai nevoie şi pe care nu le poţi folosi. El ar trebui să fie acela de a câştiga ceea ce ai nevoie, de a te bucura şi de a putea împărţi cu plăcere cu ceilalţi.

joi, 1 iulie 2010

Conectarea la iubire


















    Atunci când intri într-o pădure frumoasă, nu spui “numai mestecenii sunt frumoşi”, sau “arţarii sunt mai buni decât stejarii”. Admiri frumuseţea şi diversitatea tuturor copacilor din pădure.
    Cei care cred că religia lor este mai bună decât celelalte religii, pierd din vedere frumuseţea diversităţii. Fiecare religie are un caracter unic, ce îi dă posibilitatea să se adreseze anumitor oameni, şi nu altora. Dacă nu respectăm alte tradiţii, ne-o vom slăbi pe a noastră. Îngustimea noastră de vederi şi prejudecata vor fi evidente tuturor celor care ne ascultă/citesc.
    Numai tratându-i pe oamenii care au alte convingeri cu iubire şi acceptare, vom da tradiţiei noastre un bun renume.
    Într-adevăr, numai conectându-ne la miezul învăţăturii iubirii din cadrul tradiţiei noastre, putem transmite acea învăţătură copiilor noştri. Un copac uscat nu face fructe. O religie care nu îi ajută pe adepţii ei să se conecteze la iubire, nu se va dezvolta.