Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

luni, 31 mai 2010

A-ţi iubi duşmanul



















    S-ar putea să crezi că duşmanul tău îţi blochează accesul la iubirea pe care o doreşti – când, de fapt, el este uşa către Sursa acelei iubiri. Duşmanul tău este aliatul tău deghizat. A face pace cu el, duce la pace în inima şi mintea ta.
    Capacitatea pe care o ai de a-ţi iubi duşmanul îţi demonstrează bunăvoinţa de a privi la toate locurile întunecate din mintea ta. Duşmanul tău este o oglinda în care priveşti – până când chipul furios pe care îl vezi îţi zâmbeşte.

duminică, 30 mai 2010

Adevărata dăruire


















    Adevărata dăruire înseamnă o revărsare a iubirii tale.
    Atunci când dăruieşti în acest fel, nu simţi că eşti sleit de puteri. De fapt, te simţi energizat, pentru că iubirea pe care o dărui se întoarce la tine, prin recunoştinţa oamenilor pe care i-ai atins.

sâmbătă, 29 mai 2010

A reţine iubirea



















    Meritul tău este confirmat, numai recunoscând meritul celorlalţi. Atunci când te abţii să-ţi manifeşti iubirea, duşmanul tău nu este singurul căruia îi este refuzată această binecuvântare. Ea îţi este refuzată şi ţie.

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 13 - CULESE DE SORIN CERIN

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 12 - AZIR - Spiritul Liber

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 11 - Citate din latina

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 10 - Citate si cugetari din lumea intreaga

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 09 - Pe urmele intelepciunii

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 08 - Buna cuviinta oglindita in proverbe si maxime din toata lumea

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 07 - Ganduri Pentru Fiecare Zi - Vladimir Ghika

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 06 - Versete biblice pe subiecte

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 03 - AFIRMAŢII PENTRU AUTOVINDECARE

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 02 - MISTERUL SUBCONSTIENTULUI

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 01 - AURELIAN BURCU - ÎN MAREA TRECERE A GÂNDULUI

vineri, 28 mai 2010

Binele tău cel mai mare



















    Adu-ţi aminte că binele tău şi binele fratelui tău, sau al surorii tale, sunt unul şi acelaşi. Nu poţi să-ţi duci viaţa înainte, rănind pe cineva – şi nici nu îl poţi ajuta rănindu-te pe tine însuţi. Toate încercările de a distruge această simplă ecuaţie, duc la suferinţă şi la disperare.

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 05 - Cuvintele Lui Buddha

AFORISME (afirmatii, maxime, cugetari, citate, etc.) 04 - 330 de citate ale maestrului PARAMAHANSA YOGANANDA

joi, 27 mai 2010

A te ierta pe tine însuţi



















    Învaţă să te ierţi pe tine însuţi. Indiferent ce ai spus sau ai făcut, nu meriţi să suferi. Suferinţa ta nu îi va hrăni pe cei înfometaţi  şi nu îi va vindeca pe cei bolnavi.
    Iartă şi întoarce-te în viaţa ta cu un punct de vedere clar şi o inimă puternică.
    A te elibera de vinovăţie nu este doar un serviciu pe care ţi-l faci ţie însuţi, ci şi celor care au nevoie  de faptele tale bune şi de înţelegerea ta plină de compasiune.

miercuri, 26 mai 2010

A nu da altora dreptate



















    A nedreptăţi pe cineva înseamnă a propovădui vinovăţia şi a perpetua convingerea că pedeapsa este necesară. A face dreptate înseamnă a propovădui iubirea şi a da dovadă de iertare. Spus mai simplu, nu ai niciodată dreptate, atunci când nedreptăţeşti pe cineva şi nu greşeşti niciodată atunci când faci cuiva dreptate. Pentru a avea dreptate, fă dreptate.
    Nu poţi să iubeşti într-un mod lipsit de iubire. Nu poţi să ai dreptate şi să ataci, în acelaşi timp, ceea ce este greşit.

marți, 25 mai 2010

Dansul cu trecutul




















    Adună lemne, doar dacă vrei să aprinzi focul. Mestecă în oală, doar dacă vrei să miroşi fiertura. Evocă trecutul, doar dacă doreşti să dansezi cu el.
    Dar, dacă e un incendiu în casa ta, trebuie să-ţi strângi lucrurile şi să pleci. Dacă mâncarea fierbe, nu se poate să nu o mirosi. Dacă trecutul dansează în oglinda ta, nu te poţi preface că eşti în stare de samadhi.
    Rezistenţa la experienţă creează nenumărate ocoluri. La fel se întâmplă şi cu cercetarea. Nu opune rezistenţă. Nu cerceta prea adânc. Ocupă-te doar de ce vine în viaţa ta – atunci când vine.

luni, 24 mai 2010

Corectare



















    A te înşela nu este un lucru chiar atât de îngrozitor. El nu te va lipsi de iubire şi acceptare. Ceea ce te lipseşte de iubire este faptul că insişti că ai dreptate, atunci când nu ai. Acest lucru împiedica corectarea greşelii.

Sacred geometry - site-uri 02

Sacred geometry - site-uri 01