Pesimismul cu care privim lumeaizvorăşte din faptul că ne autoincriminăm. Cât timp nu am învăţat să neîmbrăţişăm teama cu compasiune şi să ne privim părţile întunecate fără a lejudeca, nu putem privi lumea cu acceptare şi cu compasiune.
Dar atunci când ne îmbrăţişăm propriul întuneric şi găsim luminadinăuntru, începem să vedem acea lumină în ceilalţi – chiar şi atunci când eine arată aspectele lor întunecate. Nu mai suntem intimidaţi de o lume în careviolenţa pare să domine, deoarece înţelegem că acesta nu este decât un simptomal sinelui care s-a separat. Este un strigăt sfâşietor după iubire, cu nimicdiferit de acela pe care l-am auzit ieşind din noi înşine, atunci când simţeamdurerea separării.
Când, aflaţi în mijlocul durerii noastre, vom fi învăţat să ne iubim penoi înşine, atunci putem răspunde la chemarea iubirii – chiar în clipa în careea ajunge la noi. În loc să disperăm din cauza violenţei din lume, noi aducemiubirea celor din jurul nostru, care au cea mai mare nevoie de ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu