VIRTUTEA CREȘTINĂ - sinteză

VIRTUTEA CRESTINA In Sfanta Scriptura, cuvantul virtute este foarte rar folosit. In locul sau, insa, sunt intrebuintate cuvintele:  dreptate, evlavie,  fapta buna.  Virtutea crestina este: deprinderea de a face binele, staruinta statornica pe calea binelui. Insusiri: taria in implinirea faptelor bune (incordarea neintrerupta a puterilor sufletesti impotriva poftelor si a ispitelor care indeamna mereu la fapte rele.), staruinta sa fie de buna voie, staruinta sa fie si cu stiinta (cu silinta de a cunoaste tot mai bine voia lui Dumnezeu), virtutea sa se arate prin fapte <<“Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati”” (Rom. 2, 13) >>, sa fie insufletita de dragoste curata catre Dumnezeu si catre aproapele Roadele virtutii: potoleste pornirile rele ale omului, inlatura ispitele, il face pe crestin slobod de pacate, rodeste in suflet binele cel castigator de mantuire, il face pe crestin placut lui Dumnezeu, il face pe crestin multumit in viata pamanteasca si fericit in viata viitoare. Rolul necazurilor pamantesti in castigarea virtutii crestine: -    de la Dumnezeu: pentru dovedirea virtutii, ca pedeapsa pamanteasca pentru unele greseli, pentru ca rasplata in ceruri sa le fie cu atat mai mare. de la oameni: fiindca Dumnezeu nu impiedica libertatea vointei omenesti. Omul virtuos  daca traieste in stramtorare pamanteasca, avand constiinta curata, indura toate, cu nadejdea in bunurile vietii viitoare si este linistit in inima sa. Virtutea crestina:  e una singura, cuprinde mai multe infatisari in functie de trebuintele vietii omenesti si legaturile dintre oameni Felurile virtutilor: teologice – de la Dumnezeu indreptate de om numai catre Dumnezeu = le sadeste Dumnezeu in suflet cu ajutorul harului dumnezeiesc impreuna cu harul sfintitor si sunt indreptate nemijlocit catre Dumnezeu): crdedinta nadejdea dragostea morale - de la Dumnezeu indreptate de om catre sine si catre semenii sai = care calauzesc viata crestinului fata de sine si fata de semenii sai  cardinale - sadite in firea omului chiar de la crearea lui Adam si Eva; firesti sau castigate - prin puterile firesti cu care este inzestrat omul – puterile omului fiind slabite prin pacatul stramosesc,  au nevoie de intarire prin harul dumnezeiesc, pentru a rodi fapte bune, necesare mantuirii. intelepciunea,  dreptatea,  cumpatarea  barbatia.   FAŢĂ DE DUMNEZEU - TEOLOGICE CREDINTA (Evrei 11. 1) este încredinţarea celor nădăjduite - în clipa în care crezi (total) în obiectul speranţei tale, acesta devine deja o realitate, capătă substanţă; virtualul se converteşte în real. este dovedirea lucrurilor celor nevăzute. „Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.”Mc 11, 24 NADEJDEA «Nadejdea crestina este dorul si asteptarea cu incredere a implinirii tuturor bunatatilor fagaduite de Dumnezeu omului care face voia Lui, fiindca Dumnezeu este credincios in tot ce fagaduieste».   Deci nadejdea e pe de o parte «un dar», e nazuinta sufletului in «asteptarea» unui bun fagaduit, iar pe de alta parte este «increderea» neclintita in implinirea fagaduintei date noua de Dumnezeu. Este o inaintare, un salt peste timp, in viitor, este un ochean care apropie de ochii sufletesti lucrurile foarte indepartate. «Nadejdea este o incredere adevarata in Dumnezeu, data in inima omului prin insuflare si iluminare de la Dumnezeu, ca sa nu deznadajduiasca vreodata de harul lui Dumnezeu, atat pentru iertarea pacatelor, cat si pentru oricare cerere, cand se cere un lucru bun, fie dintre lucrurile vremelnice, fie din cele vesnice" DRAGOSTEA (1Corinteni - cap.13) - v8. - Dragostea nu cade niciodată. îndelung rabdă;  este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. nu se bucură de nedreptate, ci  se bucură de  adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. FAŢĂ DE OAMENI - MORALE INTELEPCIUNEA este judecata si chibzuirea crestinului de a se purta astfel in viata, incat sa nu supere prin fapta sau vorba pe Dumnezeu si pe semenii sai prin: se fereste de rau lucreaza dupa adevar si dreptate se ingrijeste de mantuirea sufletului socoteste si pretuieste orice fapta, numai dupa masura de sfintenie cuprinsa in ea se adapa din intelepciunea dumnezeiasca din ea rasar: prevederea (prudenţa) ascultarea de sfatul bun al altuia paza buna (statornicia) pacate impotriva intelepciunii: graba la fapte,  nebagarea in seama a sfaturilor bune  nestatornicia in lucru. DREPTATEA  (SFINŢENIA)   este virtutea prin care crestinul isi implineste, cu constiinta si voie hotarata, toate indatoririle sale fata de Dumnezeu si fata de oameni, fiind ajutat de harul dumnezeiesc astfel: traire dupa poruncile lui Dumnezeu sa respectam drepturile fiecaruia sa dam fiecaruia ce este al sau, fara privire la folosul nostru sa nu cerem nimic pentru noi din ceea ce nu ni se cuvine din ea rasare:  dreptatea sociala - dreptatea sociala calauzeste legaturile dintre oameni, dupa cele ce se cuvin fiecaruia (Matei 22, 21;                                      Rom.13,7 ) CUMPATAREA este virtutea prin care credinciosul pune cuvenita masura in toate faptele vietii sale: in mancare, bautura, imbracaminte, in vorbe si in toata purtarea sa prin: stapanirea poftelor sa nu ingaduim mai multe trebuinte decat cele pe care le avem in firea noastra sa impiedicam crearea de trebuinte prisositoare din ea rasar: blandetea,  smerenia,  buna cuviinta in vorba si purtare,  sanatatea trupeasca si sufleteasca. BARBATIA (CURAJUL) Este realizata prin:  implinirea  cu statornicie indatoririlor infruntarea cu hotarare a tuturor greutatilor si primejdiilor vietii implinirea cu tarie sufleteasca a cuvantului Sfintei Evanghelii in viata de toate zilele prin: infruntarea suferintelor trupesti infruntarea suferintelor morale lupta impotriva ispitelor din ea rasar: rabdarea  statornicia pacate impotriva barbatiei: sfiala (frica)  , care fac pe credincios sa se teama prea mult de greutatile vietii; lasitatea, care-l face sa fuga de greutatile vietii; îndrazneala, care-l face sa nu vada si nici sa cantareasca primejdia, sa se duca la ea, impotriva judecatii mintii sanatoase.