Imboldul de a-i vindeca pe ceilalţi poate fi un obstacol major în calea propriei tale vindecări. El îi poate prejudicia şi pe ceilalţi, chiar dacă nu în mod intenţionat.
Nimeni nu poate fi tot timpul un vindecător. E prea mult să ceri aşa ceva de la o fiinţă umană. Orice vindecător necesita o pauză, pentru a se re-centra şi a se reîncărca.
Chiar şi aceia care sunt capabili de multă iubire, trebuie să fie dispuşi să-şi privească propria lor frică, atunci când aceasta se iveşte – sau, altfel, o vor proiecta asupra altora.
Primul angajament al vindecătorului trebuie să fie să nu facă niciodată rău celorlalţi. Asta înseamnă că el trebuie să fie vigilent în abilităţile şi intenţiile sale. El se poate oferi să îi ajute pe ceilalţi, numai atunci când ştie că este, el însuşi, impecabil. Vindecătorii au adesea complexe de martir. Se simt responsabili pentru vindecarea tuturor – iar atunci când oamenii nu se vindeca, ei consideră că e vina lor. Ei poartă crucea, chiar şi atunci când nu e necesar.
Nu va fi niciodată posibil să-i vindeci pe toţi suferinzii din lume. A încerca să faci acest lucru, nu va face decât să-ţi submineze capacitatea de a-i sluji pe cei pe care îi poţi ajuta. Aşa că, pune-ţi crucea jos şi acorda-ţi timp pentru a-ţi cunoaşte propriile nevoi emoţionale şi spirituale. Îngrijeşte-te şi vindecă-te pe tine însuţi, în aşa fel încât să te reîncarci – şi să fii capabil de a-i ajuta pe ceilalţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu