Poţi să-ţi petreci întreaga viaţa căutând soluţii complicate la problemele tale, dar va fi o pierdere de timp. Răspunsurile sunt simple.Şi ele sunt foarte la îndemână.
Nimeni altcineva nu te poate face fericit sau trist, nici tu nu poţi face pe altcineva fericit sau trist.Fericirea sau tristeţea ta îţi aparţin numai ţie – iar ale lor le aparţin lor.
Nu-ţi pierde vremea dând vina pe altcineva pentru greşelile tale sau acceptând vina pentru greşelile pe care le fac alţii. Asumă-ţi responsabilitatea faţă de ceea ce gândeşti, spui sau faci. Lasă-i pe ceilalţi să-şi asume responsabilitatea faţă de ce gândesc, spun sau fac.
Fii în permanenţă conştient de aceste adevăruri simple şi poartă-te în conformitate cu ele. Drumul este drept. El pare să fie şerpuit, numai atunci când încerci să-l întortochezi, ca să-ţi satisfaci frica sau vinovăţia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu