Nu mintea e problema. Felul în care este folosită mintea este ceea ce ajută sau care pune piedici.
Atunci când sufli printr-un fir de trestie gol, scoţi un sunet frumos care devine, fără efort, tăcere. Când mintea e liniştită, gândurile se ivesc în mod spontan, se oferă şi mor în vânt. Nu există nimic complex aici.
Scopul nu este acela de a face că gândirea să dispară, ci de a o încetini – în aşa fel încât să vină să se odihnească în propriul ei recipient. Tot ceea ce iese în evidenţă cu privire la individ, tot ceea ce separa şi divide, rămâne în ceea ce nu a cunoscut niciodată diviziunea. Numeşte-o iubire, compasiune, inimă-minte. Numele nu contează.
O dată ce te afli în acel loc, nu mai doreşti să fii nicăieri altundeva. O dată ce te odihneşti în acea pace, nu mai poţi fi atacat de gândurile tale, sau de cele ale altcuiva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu