11. Batranetea

marble mandala

BĂTRÂNEŢEA

Lumea este în flăcări!
Iar tu râzi?
Eşti în întunericul cel mai adânc.
Oare nu vei cere lumină?


Căci ce este trupul—
O păpuşă colorată, o jucărie,
Dezmembrat, bolnav şi plin de iluzii,
O umbră schimbătoare ce dispare.


Cât de fragil este el!
Bolnăvicios şi muritor,
Se îmbolnăveşte, moare şi se descompune.
Ca orice lucru viu,
În cele din urmă dispare.


Ce sunt aceste oase albicioase?
Carapacea găunoasă şi pleava unei primăveri de mult apuse.
Iar tu râzi?


Tu eşti o casă de oase,
Carne şi sânge pentru tencuială.
Mândria sălăşluieşte în tine,
Precum şi ipocrizia, decăderea şi moartea.


Glorioasele care ale regelui sunt sfărâmate.
Aşa şi trupul se întoarce în ţărână.
Spiritul Pur este neschimbător,
Acest lucru, cel pur îl face cunoscut celui de asemenea pur.


Omul ignorant este ca o vită.
El creşte în dimensiune, nu şi în înţelepciune.


"În zadar am căutat constructorul casei mele
Prin nenumăratele vieţi.
Nu L-am putut găsi..."
Cât de dificil este să treci prin viaţă după viaţă!


"Dar acum pot să Te văd, O Făuritorule!
Şi niciodată nu-mi vei mai construi o casă.
Am sfărâmat stâlpii de susţinere,
Am dărâmat acoperişul,
Am alungat dorinţele.
Iar acum mintea mea este liberă"


Nu este nici un peşte în lac.
Cocostârcul îşi întinde gâtul, stând nemişcat în apă.


Supărat este omul care în tinereţea lui,
A trăit desfrânat şi şi-a risipit norocul—


Pală e strălucirea omului
Trist ca un arcuş rupt,
După ce toate acestea se nasc şi trec în nefiinţă.

http://www.labirintul-sufletului.home.ro/index.html


BĂTRÂNEŢEA

146.
Oare cum poti rade, cum poti fi fericit si sa resimti placere? Toate existentele sunt devorate de flacari. Inghitit de tenebre, oare nu aspiri la lumina?

147.
Priveste aceasta bizara fantoma alcatuita din plagi, chinuita de dorinte iluzorii, murind incet, decazand in tarana. 47

148.
Batranetea mistuie corpul, acest lacas al putreziciunii, mereu sub amenintarea ruinarii, caci moartea este capatul vietii!

149.
Cand aceste oase albicioase vor fi risipite ca si semintele bostanului toamna, oare vei mai avea vreo placere sa le privesti?

150.
Aceasta plamada de oase, acoperita cu carne si vopsita cu sange, este azilul batra netei, mizeriei si mortii, al arogantei, orgoliului si al perfidiei!

151.
Echipajul pompos al regelui carne este trecator, prada batranetii; dar adevarata doctrina nu imbatraneste: inteleptul o transmite mai departe inteleptului.

152.
Omul care nu a priceput nimic, care nu s-a dumirit, moare ca un bou, stupid; carnea lui sporeste dar nu si intelepciunea.

153-154.
Ignorant fiind am trecut printr-un ciclu de mai multe renasteri, in cautarea celui care a zidit aceasta casa. Renasterile repetate sunt dureroase. Dar iata, acum – ziditorule – te-am aflat. Tu nu ai sa-mi mai zidesti o noua casa.  Schelele tale s-au prabusit si constructia toata este ruina. Tot ce a fost acest eu trecator s-a dus: spiritul a ucis setea, am traversat curentul…

155.
Cel care nu a renuntat la lume si care, la vremea tineretii, nu a obtinut comoara, va sfarsi ca un batlan batran pe malul unui lac fara peste.

156.
Cel care nu a renuntat la lume si care, la vremea tineretii, nu a obtinut comoara zace la pamant ca un arc rupt si se vaita ca si-a pierdut fortele.

____________
47 In buddhismul celor „vechi”, Theravadha, exista o forma de meditatie care isi ia ca obiect trupul omenesc afectat de plagi, de maladii, de batranete, zbuciumat de dorinte neimplinite. Traditia spune ca Buddha insusi a fost convins sa o apuce pe calea adevarului atunci cand a vazut un batran decrepit, un bolnav, un cadavru… Meditatia theravadhinilor reface cumva traseul spiritual al lui Buddha. Pentru ca aceasta „reconstituire” se crede ca ar avea un efect magic asupra discipolului.